Poteca de toamnă
Niciodată toamna, Tudor Arghezi
Niciodată toamna nu fu mai frumoasă
Sufletului nostru bucuros de moarte.
Palid aştertnut e câmpul de matasă.
Norilor copacii le urzesc brocarte.
Casele-nşirate ca nişte ulecele,
De vin învechit pe fundul lor de lut,
Stau pe ţărmu-albastru-al râului de soare
Din mocirla cărui aur au băut.
Păsările negre suie spre apus,
Ca frunza bolnav-a carpenului sur
Ce se desfrunzeşte risipind în sus
Foile-n azur.
Cine vrea să plângă, cine să jelească
Vie să asculte-ndemnul neînţeles,
Şi cu ochii-n facla plopilor cerească
Să-şi îngroape umbra-n umbra lor, în şes.
Crâmpeie de viaţă 